Singurătate

N-am crezut că o să ajung să cunosc vreodata semnificația acestui cuvant, să trăiesc experiența aceasta "goală". La început părea să-mi priască, chiar îmi plăcea. Nevoia de liniște pe care sufletul meu o cerea era satisfăcută. Apoi cei apropiați, adică familia, au început să-mi puna întrebari ridicole care chiar și pe un sfânt l-ar scoate din sărite, se amestecă cu tot dreptul în viața mea, își dau păreri și simt că nu mai pot. Îmi vine să plec. Și cu cât trece timpul am început să urăsc această singuratate. Chiar și cu ei sunt tot singură, un cuvânt atât de urât pentru mine omul mereu vesel și capabil de a-i face pe cei din jur să se simtă bine, omul căruia îi trecea supărarea după 5 minute și uitam imediat ce s-a întamplat, eu omul care niciodată nu petrecea mai mult timp singură fără să fiu în compania cuiva...Ah, și uite ce am devenit. Sunt umbra unui om care am fost cândva.