joi, 26 ianuarie 2012

Enjoy your life

Ma intristez de fiecare data cand aud povesti despre persoane care decid sa nu mai traiasca. In seara asta am auzit o poveste despre o adolescenta care era mai mare cu un an decat sora mea si nu am putut sa ma abtin sa nu plang. As fi vrut sa nu faca asta. Sunt atate lucruri de care sa ne bucuram in aceasta lume, atatea locuri de vazut...Sincer, chiar nu merita sa mori in numele iubirii, mai ales cand sfarsesti sfasiata din cauza ei. Prefer sa traiesc cu durerea, sa port mereu acea cicatrice in suflet, decat sa mor.
Nu puteam afla niciodata ce se ascunde in sufletul unui om, in special cand acea persoana mascheaza cu un zambet fals toata durerea. De aceea am decis cu mult timp in urma ca voi face tot posibilul sa aduc oamenilor un zambet pe buze si sa le arat ca viata merita traita. Si sper ca zambetul meu le va aduce un strop de bucurie si ii va schimba.

Enjoy life & don't forget to smile! :)


luni, 9 ianuarie 2012

Rugaciune


Daca arunc o privire asupra mea si asupra trecutului meu, nu pot spune ca sunt un om credincios. Mi-am intors privirea catre El numai in momentele de cumpana, tristete sau disperare. Si imi pare rau ca a procedat astfel. Incerc sa ma schimb, sa schimb ce eram, sa ma gandesc si la ceilalti si sa am grija si de sufletul meu. Vreau intr-o zi sa pot afirma fara nici o retinere ca sunt un om mai bun prin faptele si gandurile mele. 
Dupa cum am spus nu sunt un om credincios, nu merg la biserica, si nici nu mai postesc.  Obisnuiam sa fac toate acestea in liceu datorita dirigintei mele, un om bun care ne-a influentat in mod pozitiv si ne-a determinat sa vrem sa fim mai buni. E ciudat cum se petrec lucrurile cand un om inceteaza sa mai fie prezent zi de zi in viata noastra. Probabil ca dansa ne-a dat “drumul” din mainile sale sperand ca a facut tot posibilul pentru noi, ca ne-a dat incredere si spera ca vom fi oamenii pe care si i-a imaginat. 
Intr-un fel am dezamagit-o.  Dupa, am reusit sa intru intr-un con de umbra, decat sa infloresc.
Am cautat fericirea intr-un loc unde nu era, m-am prabusit sub greutatea acestei cautari si continue lupte, si dupa atata timp am reusit sa ridic sabia si  a afirm ca am castigat o batalie.
Lupta continua in  regasirea fericirii si a iubirii in sufletul altui om care va fi capabil sa mi le ofere. Suna frumos, nu?

Se spune ca Dumnezeu e constiinta in om, acea voce interioara care ne ghideaza si ne spune ce e bine sau rau, ne atentioneaza cand ar trebui sa ne simtim vinovati, ne spune cand sa fim atenti la sentimentele celor din jurul nostru si ne arata si celelalte fete ale cubului, daca il intoarcem.
Intr-un fel ma bucur ca acea voce inca mai e cu mine si ma ghideza in continuare. Pentru mine inseamna mult, inseamna ca inca nu m-a parasit si inca mai merit sa fiu salvata.
In toata aceasta perioada de regasire, m-am atasat de multe persoane, oameni pe care ii intalnisem candva, dar niciodata nu le-am oferit timpul necesar sa-i descopar si sa aflu cum gandesc. Am castigat si noi prieteni care au ajuns sa imi fie dragi, chiar daca nu i-am intalnit niciodata, dar mi-au oferit ocazia sa vad ce e in sufletul lor, mi-au permis sa ii descopar si sa ii stimez pentru ceea ce sunt.

Acum cateva luni ma aflam la cel mai jos punct din viata mea. Simteam ca nu mai avea rostul sa mai traiesc, ca nu sunt un om care sa mai merite asa ceva. Nu mai indrazneam sa ma mai uit in sus si sa-i cer ajutorul, nu mai indrazneam sa-i cer sa-mi aline suferinta. Imi era rusine sa mai cer ceva pentru mine. Intr-un fel meritam sa fiu abandonata. In cele din urma, ce am facut eu ca sa-l rasplatesc pentru toate datile cand si-a aruncat privirea asupra mea? Nimic.
Dupa un timp am aflat ca o prietena draga sufletului meu (din alta tara) s-a imbolnavit de pneumonie. Lupta de 2 luni de zile cu aceasta boala si se inrautatea zi de zi. Am inceput sa ma gandesc la ea, la cei doi copii frumosi pe care ii are si sa simt durere in suflet numai la gandul lor. Vroiam sa fac ceva pentru ei, vroiam sa fiu acolo sa am grija de ea. Ma simteam neputincioasa in fata ei. Atunci a fost prima data cand am reusit sa imi impreunez mainile si sa-i cer sa abia grija de ea. Zi de zi ii ceream sa vegheze asupra lor si sa ii aduca vindecarea. In final ea si-a revenit si este bine. Sunt fericita! Si inca ma mai rog pentru ea.
Apoi cu timpul lista mea a inceput sa se mareasca. In rugaciunile mele am adaugat toti oamenii pe care ii iubesc si care imi sunt dragi, iar cu timpul i-am adaugat si pe cei care m-au ranit, dorindu-le fericirea. Din toate acestea am realizat ca nu sunt atat de singura pe cat credeam. Era mai trist daca nu aveam pentru cine sa ma rog. Insa am si sunt recunoscatoare pentru asta.
Am reusit sa trec peste durerile mele gandindu-ma ca sunt sunt alti oameni care au suferit mai mult decat mine sau sufera in prezent. Acum durerea mea pare sa fie o intepatura de albina pe langa a celorlalti. Voi incercat din rasputeri sa le aduc un zambet pe fata si nu ma voi lasa pana nu voi reusit. E o promisiune!

Iti multumesc Doamne pentru ziua de astazi, pentru bucuriile ce mi le-ai adus, pentru  prietenii pe care mi i-ai scos in cale si pentru ca mi-ai permis sa mai traiesc inca o zi sa ma bucur de viata!

sâmbătă, 7 ianuarie 2012

Back to school

Pentru ca ma plictiseam si nu aveam ce face, am decis sa fac ceva cu timpul meu. In afara studierii unei limbi straine pe care mi-am propus sa o stapanesc, am decis sa ma inscriu la un alt MBA. Asa ca...zis si facut. Am depus o cerere de inscriere pentru obtinerea unei burse si am primit-o.
Acum nu-mi ramane decat sa fiu serioasa, sa ma concentrez si sa imi organizez timpul intre celelalte activitati si studiu. In cazul meu, daca nu obtin nota mare....nu ma mai joc. :P (glumesc)

Acum. Care credeti ca e cea mai buna metoda de a studia?





miercuri, 4 ianuarie 2012

Aproape de un vis

Nu toti oamenii pot afirma ca un job poate fi un vis. Poate ca sunt o ciudatenie ca am transformat dorinta de a avea un anumit loc de munca intr-un vis. E un "dream job" pentru mine si imi doresc atat de mult sa reusesc.
Incerc sa nu ma descurajez aici. Cu cat devin mai entuziasmata, cu atat de mult reusesc sa o dau in bara si niciodata nu merg mai departe. Ca si cum entuziasmul meu imi poarta ghinion. Daca aveti o labuta de iepure sau o pisica maneki neko in plus, imprumutati-mi-o si mie. Promit sa o returnez :D
Astazi o sa ma pregatesc serios, o sa lucrez la abilitatile mele, la raspunsurile ce va trebui sa le dau (tin sa ma incurc uneori) si la tinuta :D
Wish me luck! I'll try my best. :)
Maneki neko

marți, 3 ianuarie 2012