Lectie de iubire

Am avut raspunsul tot timpul in fata ochilor, si totusi nu am reusit sa il vad pana acum. Privindu-l cu ochii inlacrimati, mi-am dat seama ce inseamna iubirea.

Astazi am fost si l-am vizitat pe cel ce mi-a fost ca un bunic. De data aceasta parea mai vesel. Insa tot mi-a povestit de ea, de cea pe care inca o mai iubeste cu toata inima lui. Privirea lui neschimbata care o stiu de mic copil, pe a carui frunte s-au mai adaugat alte cateva riduri, palmele lui batrane si muncite si zambetul mereu neschimbat. Acelasi zambet cald si frumos care imi umple inima de bucurie de fiecare data cand mi-l adreseaza.

Ne-am amintit si am povestit de ea, de femeia buna la suflet, de vremurile cand eram copil, cand ea in fiecare zi statea la poarta casei sale cu mana streasina la ochi asteptandu-ne nerabdatoare sa ne primeasca, sa ne ofere obisnuita ei cacao cu lapte si visine din damigeana ei de visinata. Mergeam peste tot, ne plimbam, eram ca niste catei, o urmaream peste tot prin gradina si in bucatarie. Iar ea nu se supara niciodata. Uneori stau si ma gandesc si imi dau seama cat de mult imi lipseste, dar nu atat de mult cat ii lipseste lui.

Ma doare sa-i vad durerea, sa observ ca desi dupa atatia ani de cand nu mai e, inca mai plange de fiecare data cand imi vorbeste de ea. Nu am vazut niciodata un om care asteapta cu nerabdare sa soseasca ziua cand se vor revedea. Mi-am spus ca asta trebuie sa fie iubirea, sa fi sufletul pereche al cuiva. La sfarsitul vietii cand nimic nu are sens fara celalalt, cand simti ca moartea este unica ce va poate reuni pentru totdeauna.