Etapele depresivului anonim

Dupa ce totul s-a terminat, am inceput sa trec prin diverse stadii de comportament, etape care stiam ca trebuie sa le parcurg.
Mai intai am fost in faza de durere, o depresie care s-a lasat cu zacut in pat si plans la greu. Apoi cea de negare in care am refuzat sa cred ce mi se intampla, imi tot spuneam ca lucrurile se vor intoarce la normal intr-o zi, asa cum au fost mereu. Dupa am trecut la stadiul de furie, o ura adanca crestea in mine pentru persoana care m-a ranit si o dorinta fierbinte in care ii doream sa sufere la fel de mult cum sufar si eu. Iar apoi a urmat partea in care ma calmez si trec la stadiul de acceptare, gasesc puterea de a merge mai departe, de a-l uita si de a-l lasa cu viata lui complicata si neinteleasa. Sa zicem ca totul e bine pana aici si ca e normal ca un om sa treaca prin asta. Insa nu mai e normal cand aceste stadii incep sa se repete la un anumit interval. Sincer incep sa cred ca sunt nebuna, ca nu mai sunt un om in toata deplinatatea mintala.
In prezent sunt la stadiul de acceptare din nou. In mine s-a trezit iarasi spiritul care isi doreste alta viata si o alta iubire, imi doresc sa cunosc oameni noi si sa imi aduc vechii prieteni langa mine. Nu mai imi pasa de ce a fost. Vreau sa calc pe un alt drum, insa unul asfaltat, diferit de cel anterior ce era acoperit cu pietricele care te inteapa in talpa atunci cand pasesti. Astazi asta simt si sper sa raman asa pentru mult timp. Insa nu stiu cum voi fi saptamana viitoare si prin ce tulburari voi mai trece. Fiecare informatie despre el ma afecteaza si ma intoarce din drum. Si uite asa imi irosesc timpul cu tampenii de ordin sentimental care ma impiedica sa duc o viata normala.

un palton

M-a chemat la el si mi-a spus :"Uite!". Din dulap scoate un palton crem. Era acelasi pe care l-am probat saptamana trecuta. M-am uitat la el si l-am intrebat "De ce ai facut asta?". Mi-a spus ca e un cadou. Nu am rezistat si am inceput sa plang. Iar el ma privea nedumerit si ma tot intreba de ce plang. Nu isi dadea seama cat de mult ma ranea prin gestul lui, nu a inteles de unde porneau lacrimile mele.

Lectie de iubire

Am avut raspunsul tot timpul in fata ochilor, si totusi nu am reusit sa il vad pana acum. Privindu-l cu ochii inlacrimati, mi-am dat seama ce inseamna iubirea.

Astazi am fost si l-am vizitat pe cel ce mi-a fost ca un bunic. De data aceasta parea mai vesel. Insa tot mi-a povestit de ea, de cea pe care inca o mai iubeste cu toata inima lui. Privirea lui neschimbata care o stiu de mic copil, pe a carui frunte s-au mai adaugat alte cateva riduri, palmele lui batrane si muncite si zambetul mereu neschimbat. Acelasi zambet cald si frumos care imi umple inima de bucurie de fiecare data cand mi-l adreseaza.

Ne-am amintit si am povestit de ea, de femeia buna la suflet, de vremurile cand eram copil, cand ea in fiecare zi statea la poarta casei sale cu mana streasina la ochi asteptandu-ne nerabdatoare sa ne primeasca, sa ne ofere obisnuita ei cacao cu lapte si visine din damigeana ei de visinata. Mergeam peste tot, ne plimbam, eram ca niste catei, o urmaream peste tot prin gradina si in bucatarie. Iar ea nu se supara niciodata. Uneori stau si ma gandesc si imi dau seama cat de mult imi lipseste, dar nu atat de mult cat ii lipseste lui.

Ma doare sa-i vad durerea, sa observ ca desi dupa atatia ani de cand nu mai e, inca mai plange de fiecare data cand imi vorbeste de ea. Nu am vazut niciodata un om care asteapta cu nerabdare sa soseasca ziua cand se vor revedea. Mi-am spus ca asta trebuie sa fie iubirea, sa fi sufletul pereche al cuiva. La sfarsitul vietii cand nimic nu are sens fara celalalt, cand simti ca moartea este unica ce va poate reuni pentru totdeauna.

Iaurt de pere

Para este fructul care imi displace dintre toate fructele. Nu imi place cand este coapta, galbena, zemoasa, chiar cleioasa uneori. Numai cand enumar toate acestea mi se ridica parul in cap. Imi place cand e necoapta, verde, tare, imi place cum trosneste cand musc din ea.

Dar...am descoperit un iaurt de pere care pur si simplu nu ma pot abtine sa nu-l mananc. Iar bucatile de pere din el sunt coapte. E chiar ciudat ca a ajuns sa fie printre preferatele mele. Pentru doritori, il gasiti in magazinele Lidl. V-am atasat si o poza. :D

The flight of the Angel

In the end we are all alone.

It's absolutely impossible to make someone belong to us.

Singurătate

N-am crezut că o să ajung să cunosc vreodata semnificația acestui cuvant, să trăiesc experiența aceasta "goală". La început părea să-mi priască, chiar îmi plăcea. Nevoia de liniște pe care sufletul meu o cerea era satisfăcută. Apoi cei apropiați, adică familia, au început să-mi puna întrebari ridicole care chiar și pe un sfânt l-ar scoate din sărite, se amestecă cu tot dreptul în viața mea, își dau păreri și simt că nu mai pot. Îmi vine să plec. Și cu cât trece timpul am început să urăsc această singuratate. Chiar și cu ei sunt tot singură, un cuvânt atât de urât pentru mine omul mereu vesel și capabil de a-i face pe cei din jur să se simtă bine, omul căruia îi trecea supărarea după 5 minute și uitam imediat ce s-a întamplat, eu omul care niciodată nu petrecea mai mult timp singură fără să fiu în compania cuiva...Ah, și uite ce am devenit. Sunt umbra unui om care am fost cândva.

Mesaj de departe

Am purtat aceasta discutie despre destin si cu o buna prietena din Japonia. Raspunsul ei m-a surprins in mod placut.

As to destiny ... there's a saying that I found in one book and I've been attentive since then. This is like this "It's said that there's one person out there who meant for each other, but the truth is that there's none of such of destiny. It's just a stuff to build up together. And only when one of them die with other at their side after getting over everything , it can say that they were made for each other"

Anonymous

Sunt un om "clasic" daca pot spune asa. Imi place sa cred ca ceea ce stiu si ca ceea ce a existat candva este real. Si cand spun asta ma refer aici la William Shakespeare, scriitorul meu preferat.

Am avut aseara curiozitatea sa merg sa vad filmul Anonymus. Initial am vrut sa vad ce nascocire a scos Hollywood-udul pe marile ecrane. Personal nu m-am documentat despre viata lui, ci am preferat sa ma delectez cu operele sale. Prefer sa imi pastrez imaginea lui asa cum mi-am creat-o eu.

Acest film prezinta o versiune in care Will Shakespeare este un actor care se comporta mai mult ca un bufon, iar in spatele operelor pe a carui coperta si-a pus semnatura, se afla nimeni altul decat un nobil. De ce acest mare secret? Conform ideii lor, la 1600 cand aceste opere isi faceau aparitia, unele piese erau interzise datorita conotatilor politice si a faptului ca erau considerate ca fiind lucrari ale diavolului. Din cauza socrului sau, un om cu mare influenta , acestui nobil i se interzisese sa mai scrie. Insa el continua sa faca acest lucru pe ascuns. Mai multe detalii nu va spun. Interpretarea actorului in rolul principal (Earl of Oxford), mi s-a parut excelenta. E un film ce capteaza atentia si merita sa fie vazut.

Nu pot spune "nu" nici acestei teorii, pare una destul de interesanta. Insa pentru a ma convinge, mie personal imi trebuie mai multe dovezi ca acest om sa fie declarat un farsor.

Marele Gatsby

Desi nu sunt o pasionata a operelor lui Scott Fitzgerald, am citit aceasta carte mai mult la indemul altei carti si din pura curiozitate.

Luna trecuta am citit "Padurea Norvegiana" a lui Haruki Murakami. Personajul principal a facut referire la aceasta carte de cateva ori, laudand autorul precum si opera sa. Cum nu am avut ocazia sa o intalnesc prin librarii, am descarcat-o pe telefon si am citit-o in limba engleza. La inceput nu eram obisnuita cu limbajul autorului, fiind chiar nevoita sa apelez la dictionar. Mi-a luat cateva saptamani sa o citesc, si nu pentru ca sunt un "slow reader", ci din cauza ca nu imi place sa citesc carti in format electronic.

Sa ajung si la concluzie. Sincer nu ma asteptam ca in final sa ajunga o drama. E una din cartile care porneste cu un mic umor, dar pe masura ce te adancesti in naratiune, descoperi intrigi care conduc la drama. Nu va spun ce s-a intamplat cu Gatsby, desi tot nu pot sa inteleg de ce cartea se intituleaza astfel. Personajul lui nu mi s-a parut fascinant, precum nici povestea lui. Insa pentru curiosi, va recomand sa o cititi. Nu e chiar atat de rea. :)

alte semne de intrebare

Zilele acestea tot auzind cuvintele destin, iubire, predestinare, m-au determinat sa ma gandesc cum au decurs ele pentru mine. Pana in momentul acesta nu pot spune ca am avut succes. Obisnuiam sa cred in destin, obisnuiam sa cred ca exista o persoana care poarta acest nume si care leaga toate itele pentru a aduce oamenii impreuna.

Insa sunt oameni care nu sunt predestinati. Daca exista un destin, de ce ii leaga? De ce destinul le impleteste firul vietii ani la rand, ca apoi sa-l taie cu lama cutitului si sa-i separe? Care este scopul?

Poate ca cineva ne pedepseste pentru un anumit motiv care nu ne este dat sa-l cunoastem. Suntem pedepsiti la randul nostru, iar pedeapsa crunta este suferinta. Acum cred ca eram prea naiva.

Am inceput sa cred ca destinul nu exista. In naivitatea noastra am creat o astfel poveste in care spunem ca sufletele pereche sunt sortite sa ramana impreuna pentru totdeauna. Cred ca noi singuri lucram la propriul destin, noi singuri aducem fericirea de care ne bucuram si suferinta, pentru ca nu stim cum sa pastram fericirea.

Si uite asa am trecut de la liniste la neliniste, la semne de intrebare, la regrete si tot asa. Oare daca as fi procedat altfel, destinul pe care mi l-am creat ar fi fost altul acum?

Intotdeauna vor exista aceste "dar daca..." in mintea noastra si nu o sa stim niciodata, decat daca ni se ofera inca o sansa.